Dr. Irinel Popescu, avertisment la podcastul ALTCEVA: „Supărarea și depresia pot să conducă la apariția cancerului” (VIDEO)

Publicat: 13/08/2023, 15:10
Actualizat: 13/08/2023, 16:02

Prof. dr. Irinel Popescu a fost invitatul lui Adrian Artene, sâmbătă, în cadrul podcastului ALTCEVA. Printre altele, reputatul medic a avertizat că supărarea și depresia pot declanșa cancerul, în cazul unor pacienți.

„Este evident că depresia poate să conducă chiar la apariția bolii canceroase. De-a lungul timpului, am văzut astfel de situații. Inițial, nu am vrut să cred pentru că părea că nu are legătură cu ce învățam noi. După care, s-au făcut și studii în sensul asta și s-a văzut că supărarea și depresia pot să conducă la apariția cancerului. Am văzut cazuri de cancer de stomac și de pancreas, dar mai puțin în cazul ficatului. Nu știu de ce, dar cred că efectele depresiei sunt mai mici asupra ficatului decât asupra inimii și asupra unor organe unde poate induce cancer”, a precizat Irinel Popescu, la podcastul ALTCEVA.

De asemenea, celebrul medic a precizat că sunt studii în desfășurare, care tind să confirme acest lucru, adică efectul depresiei asupra organismului.

„Ficatul pare mai protejat, poate capacitatea lui de rezervă. Gândiți-vă că un bolnav cu ciroză hepatică ajunge să aibă analize modificate foarte târziu. Mulți nici nu au știut că au ciroză pentru că așa de mare e capacitatea de compensare a ficatului și rezerva funcțională, încât ei funcționează aproape normal și asta poate să conteze și în cazul agresiunii produse de supărări și de depresie”, a adăugat celebrul medic.

Cine este Irinel Popescu

Medicul Irinel Popescu s-a născut la Filiași, în județul Dolj, a urmat Liceul „Frații Buzești” din Craiova și Facultatea de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, pe care a absolvit-o în anul 1977 cu media 9.98.

Preşedinte al Academiei de Științe Medicale, prof. dr. Irinel Popescu este considerat părintele transplantului hepatic în România. Cunoscutul medic chirurg a realizat primele operații reușite la adult, cu ficat întreg, și la copil, cu fragment de ficat în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

De asemenea, Irinel Popescu este inițiatorul chirurgiei robotice în România și coordonator al Centrului Integrat de Excelență în Boli Hepatice SANADOR.

În anul 1980, a devenit asistent al profesorului Dan Setlacec, în Clinica Chirurgicală a Institutului Clinic Fundeni.

Irinel Popescu a efectuat mai multe stagii de pregătire în transplantul hepatic (Berlin, 1989, Paris, 1990, Pittsburgh, 1991-1992, New York 1992-1994).

După anul 1995, a participat la construcția programului național de transplant de organe în România devenind Președinte al Asociației „Romtransplant” în 1997 și reprezentant al României în Consiliul Europei – comisia de transplant.

Urmărește podcastul integral cu dr. Irinel Popescu doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ultimele ore din viața unui condamnat la moarte. David susține de peste un deceniu că...
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public...
Cazul ciudat al băiatului de 6 ani dispărut în ziua în care mama lui a...
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Toni Greblă, reacţie după ce Clotilde Armand i-a făcut plângere penală. Ce spune preşedintele AEP...
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Mesajele înduioșătoare dintre Anca Molnar și soțul ei, înainte ca make-up artista să fie învinsă...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ești obligat să acorzi prioritate dacă faci stânga și ai verde la semafor?
În ultimul an, aproape 11.000 de români au intrat în clubul bogaţilor. Numărul românilor bogaţi...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Monica Pop, în stare de șoc. Cea mai grea clipă: Probabil va muri până dimineață
Carmen Adamescu, ipostaze rare. Cum a fost suprinsă cea mai bogată văduvă din România
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Anca Molnar, o celebră make-up artistă, a murit la 35 de ani. Care a fost...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
Vizită rară: de ce va merge premierul Chinei în Australia?
×